Noi mamele!

Mi-amintesc cu ceva timp în urmă (cam mult ce-i drept), când eram elevă, mama avea obiceiul în fiecare dimineață să mă întrebe de vreo două-tre ori aceeași întrebare ca să se asigure ca nu uit ceva acasă. Și se repeta această treabă chiar în fiecare dimineață ceea ce pe mine mă enerva la culme. Nu-mi plăcea deloc! Aveam impresia ca mă consideră vreo uitucă, chiar dacă am și demonstrat-o de multe ori, preferam să dau fuga-fuguța până acasă (avantajul de a sta aproape de scoala în care înveți😅🤪) și să iau ceea ce am uitat chiar fără să își dea ea seama dacă se putea. Era mândria mult prea mare în mine să-i dau ei dreptate, și știam că în secunda doi îmi va spune „Camelia, unde ți-e capul??” Și atunci îmi spuneam în sinea mea că eu nu voi fi așa, nu-mi voi controla niciodată copilul, nu îl voi stresa niciodată cu întrebările mele repetitive.

Fotografie de Kindel Media pe Pexels.com

Si iata-mă acum după ani buni cum roata se întoarce!

În fiecare dimineață sunt cu ochii-n patru în camera fiicei să mă asigur că nu a uitat ceva. În fiecare dimineață pun aceleași întrebări repetându-le chiar de două-trei ori. În fiecare dimineață pun aceeași întrebare ” Servetele, apă, mască ai la tine??”, chiar dacă știu că le-am pregătit de seara. Desigur în sinea mea știu răspunsul pe care o să-l primesc căci și eu l-am repetat mulți ani la rând „da,mami!”.

Cu voința mea sau fără și eu fac aceleași lucruri pe care mă juram în copilărie că nu o să le fac. Mă transform ușor-ușor într-o „mini-mami meu” . Același comportament îl adopt. Și vă spun drept că nu-i cu răutate sau vreo obsesie, pur și simplu cred ca treaba asta îmi este în sânge.Nevoia de a mă asigura.

Și nici gând să o consider uitucă pe fie-mea așa cum credeam că mă considera mama. Doar că știu cum eram pe vremea mea.🥰

Și că să-mi dați crezare azi de dimineață după ce am întrebat-o pe fie-mea de două ori dacă a băgat totul în ghiozdan când să ieșim pe ușă în secunda doi se întoarce brusc mai-mai să mă dărâme întrebàndu-mă: – Mami, tableta mi-ai pus-o în ghiozdan?😅 Tocmai ceea ce spuneam! Știu că atunci când ești copil mintea nu ti-e tot timpul exact la ce trebuie, mai ales dimineața la ora 7, tocmai de aceea au fost create mamele, să se asigure!

15 octombrie 2021

Miroasă a…toamnă

Diminețile nu mai sunt la fel. Nu mă mai așez în mijlocul curții, frumos amenajată pentru a vedea cum florile de bună-dimineața se deschid spre razele soarelui. Acum stau înfofolită pe canapeaua din living și privesc spre geam, nerăbdătoare să apară ceva. Soarele. Da! 🌞🌞 Îl aștept încă de dimineață dar el se lasă asteptat. Înaintea lui se itește un vânt rece și după cum îmi zicea mama „el nu aduce ceva bun”. Aduce o vreme posomorâtă, un soare ce stă ascuns în nori, o voce răgușită și o tusă ce nu mă lasă de câteva zile.

Într-adevăr e un semn și nu-i chiar pe placul meu. E semn că vine toamna.

Mi-e dor încă de pe acum de zilele de vară, când dis-de-dimineață mă bucuram de razele călduțe ale soarelui. Dar e musai să revin la realitate, la toamna ce se lasă printre noi. E musai să mă bucur de ploile ce or să vină. De văntul rebel ce mă va tine în casă.

Deși sunt o tomnatică înnăscută în mijlocul ei, prefer căldura primăvăratică!

Bună dimineața tomnatică!

poza personala
poza personală

PS Dar nu sunt asa de supărată căci în curând se vor coace preferații mei.

6 septembrie ’21

Tu

Uneori râzi,
Şi răzi atât de tare
Şi de zgomotos
Căci vrei să te audă,toată lumea 
Toți ce-i pe care-i cunoşti.
Iți aşezi pe față
Un zâmbet larg, prietenos
Şi-l oferi tuturor 
De la prieteni,la foşti 
Până la cei ce puțin te cunosc.

Apoi dupã ce te opreşti 
Şi simți nodul
Ce-ți stă parcă proprit în găt
Gata-gata să te sufoci 
Tu ştii, ca nu-i decât o minciună
O prefăcătorie,un neadevăr.
E modul tău de a urla  
De a le spune tuturor 
Că sufletul ți-e pe jar
Iar inima-i cât un ghemotoc.   
     

21 iunie …

poza personala

De fiecare data natura imi da o lectie din care invat mereu cate ceva cu drag.

poza personala

Uneori ma gandesc daca si noi omenirea ne-am vedea de telul nostru in viata la fel ca un copac de exemplu, totul ar fi mult mai usor.

O simpla plimbare prin parc mereu ma incarca cu energie pozitiva.Totul e pe atat de simplu pe atat de frumos. Este nevoie doar de un loc verde in mijloc de natura ca sa simt ca traiesc.

Pozele sunt facute in parcul Nicolae Romanescu Craiova. Un loc suberb.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe